Vremea va fi mai caldă decât ar trebui până în ajunul Crăciunului, dar temperaturile vor scădea începând cu 26 decembrie.
Temperaturile scăzute vor marca săptămâna dinaintea trecerii în noul an, potrivit prognozei transmise de Administrația Națională de Meteorologie pentru ultimele două săptămâni din anul 2022.
Valorile termice se vor situa în jurul celor normale în primele două zile din interval, apoi vor crește treptat până la finalul primei săptămâni, când vor caracteriza o vreme mult mai caldă decât în mod normal.
Astfel, mediile maximelor se vor situa între 2 și 12 grade, însă ulterior, vor scădea din nou până în jurul a 6 grade.
Minimele vor urma același proces, vor crește de la -4 grade până la 4 grade mediat regional și vor coborî în a doua săptămână la 0 grade. Probabilitatea de precipitații va fi redusă până în data de 24 decembrie, apoi acestea își vor face apariția pe areale mici cam în toate zilele ce preced acestei date.
Vremea, normală termic la începutul intervalului, va marca un proces de încălzire până în data de 24 decembrie, însă se va răci din nou după data de 26 decembrie. În aceste condiții, mediile maximelor vor fi de la 3 până la 10 grade și vor scădea ulterior spre 4 grade.
Regimul termic nocturn va debuta sub mediile caracteristice perioadei, cu valori de -4 grade, după care va avea un parcurs de creștere spre medii de 4 grade în primul weekend și va scădea treptat în a doua săptămână la -2 grade. Probabilitatea de precipitații va fi relativ ridicată după data de 24 decembrie.
În prima săptămână de prognoză vremea va marca un proces de încălzire treptată, astfel că maximele se vor situa, în medie, între 0 și 8 grade, dar în a doua săptămână se va răci, mediile maximelor coborând spre 3 grade. Regimul termic nocturn va fi unul scăzut, sub cel caracteristic perioadei și chiar sub limita gerului în depresiuni până în data de 23 decembrie, apoi va avea variații între -4 și 2 grade mediat regional. Precipitațiile nu vor fi prezente între 19 și 24 decembrie, dar sporadic și pe alocuri își vor putea face apariția în următoarele zile.
Vremea se va încălzi treptat în prima săptămână a intervalului, astfel încât temperaturile maxime vor avea medii de la 2 la 10 grade, însă ulterior va intra într-un proces de răcire, cu maxime ce vor tinde spre 2 grade mediat regional.
Nopțile vor fi reci la început, cu valori mediate între -6 și -8 grade, dar din data de 21 decembrie se va încălzi în toată regiunea, condiții în care, în intervalul 22 – 29 decembrie, minimele se vor situa între medii de -2 și 4 grade, însă până la finalul intervalului vor coborî spre -2 grade. Probabilitatea de precipitații va fi scăzută până în data de 23 decembrie, iar după aceasta, va mai crește ușor și vor fi posibile precipitații pe arii restrânse.
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perioadei în prima zi a intervalului, cu o medie a temperaturilor maxime de 3…4 grade, apoi vor fi în creștere și vor caracteriza o vreme mai caldă decât în mod obișnuit, cu cea mai ridicată medie a maximelor pe 24-25 decembrie, de 10…12 grade, după care, spre finalul intervalului, acestea vor fi în scădere și se vor apropia de cele normale pentru această dată.
Temperaturile minime vor oscila, de la valori apropiate de cele specifice în primele două nopți, cu medii de -6…-4 grade, la valori peste cele normale, îndeosebi în nopțile de 25-26 decembrie, când mediile minimelor vor fi de 2…4 grade, urmând ca spre sfârșitul intervalului, minimele să scadă ușor și treptat până în jurul normelor specifice perioadei. După data de 23 decembrie trecător vor fi posibile precipitații slabe, pe spații mici.
La începutul intervalului media maximelor va fi de 2…4 grade, iar a minimelor la -5…-2 grade, valori ușor mai coborâte decât cele specifice perioadei.
În restul timpului vor fi temperaturi în general peste cele climatologic specifice lunii decembrie, iar cel mai cald va fi între 24 și 26 decembrie, cu 10…12 grade ziua și 4…6 grade noaptea, valori mediate regional, urmând ca spre sfârșitul intervalului să se mai răcească ușor.
Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată la începutul intervalului, astfel că în primele două zile media maximelor va fi de 2…6 grade, iar a minimelor de -6…-4 grade.
În restul timpului vor fi temperaturi în general peste cele climatologic specifice lunii decembrie, iar cel mai cald va fi între 24 și 26 decembrie, cu 10…13 grade ziua și 2…4 grade noaptea, mediat regional. Probabilitatea de precipitații slabe va fi mai ridicată în ultima săptămână a intervalului.
În primele două zile ale intervalului, vor fi medii ale maximelor de 1…4 grade și ale minimelor de -8…-4 grade. În restul timpului vor fi temperaturi în general peste cele climatologic specifice lunii decembrie, iar cel mai cald va fi între 24 și 26 decembrie, cu 9…14 grade ziua și 0…4 grade noaptea, iar până la sfârșitul intervalului valorile termice vor scădea ușor, urmând a se situa ca valori medii ale maximelor în jurul a 5 grade, iar minimele în jurul a -2 grade.
Probabilitatea pentru precipitații slabe va fi mai ridicată în prima zi din interval și din nou în a doua săptămână a acestuia.
Prima zi din interval va fi caracterizată de o vreme mai rece decât în mod normal pentru această perioadă, cu o medie a maximelor de -6…-2 grade și o medie a minimelor de -10…-7 grade. Apoi, valorile termice vor caracteriza, în general, o vreme mai caldă decât normalul perioadei, cu cele mai ridicate valori diurne în jurul datei de 21 decembrie, când vor fi medii ale maximelor de 7…9 grade.
Cele mai ridicate valori nocturne se vor înregistra în jurul datei de 25 decembrie, când mediile minimelor se vor situa în jurul a 0 grade. Spre sfârșitul intervalului, valorile termice vor marca o scădere ușoară, mediile maximelor urmând a se situa, în ultimele trei zile ale intervalului, în jurul a -1 grad, iar mediile minimelor în jurul a -6 grade. Probabilitatea pentru precipitații slabe va fi mai ridicată după data de 23 decembrie.